...?

In ultimul timp am incercat, cu disperare as putea spune, sa razbesc inapoi.
Inapoi la castel.
Sa bat la usa portii , sa strig din toti rarunchii pana cand portarul batran si bolnav, cu un picior de lemn si un ochi de sticla ma va auzi in sfarsit.
Va sti ca sunt eu , asa cum innotdeauna a stiut.
Inca de pe vremea cand saream gardul in gradinita cu flori ca sa deschid poarta in care ei uitasera cheia si dormeau linistiti in casa. Cred ca inca de pe atunci stiam ca, intr`o zi , ma voi intoarce. 
Si am facut`o.
M`am intors acolo de unde speram sa pot innotdeauna sa vad un cer albastru , o capsuna rosie ca sangele si un chip bland.
Mi`am reintors fata spre cei care , la un moment dat erau micul meu univers.
La strada plina de praf , la prietenii uitati, la dormitorul cu pat subrezit , la bucataria cu miros de prajituri , la curtea animalelor mele preferate, la gradina cu pomi umbrosi ... la tot ce odata am fost eu.
M`am intors...